Fata a cumpărat căpșuni la prețul ei și a plecat simțindu-se victorioasă. Ea s-a urcat în mașina ei scumpă și după câteva ore a mers la un restaurant elegant cu prietena ei.

Au ales tot ce și-au dorit din meniu. Au făcut fotografii frumoase, au mâncat puțin, lăsând pe masă multe din ce au comandat… Nota de plată pentru cină a fost de 2600. Doamnele au plătit 3000 și au lăsat restul ca bacșiș.

Această poveste ar putea fi complet normală pentru zilele noastre, pentru un manager de restaurant de lux, dar foarte nedreaptă pentru vânzătorul de căpșuni de la țară, crescuți pe 5 acri de grădină cu acces greu în oraș, mai ales în căldură. Întrebarea este următoarea: „De ce trebuie mereu să arătăm că avem putere când cumpărăm de la cei nevoiași?” Și de ce suntem generoși cu cei care nu au nevoie de ajutorul nostru?
Tatăl meu a cumpărat bunuri de la săraci la prețuri mari, deși nu avea nevoie de acele lucruri. Uneori le plătea mai mult. Odată l-am întrebat: „De ce faci asta, tata?” Tatăl meu a răspuns: „Este caritate învelită în demnitate, fiule meu, trebuie întotdeauna să ne străduim să fim recunoscători!” („Știu că majoritatea dintre voi nu vor împărtăși această postare, dar dacă ești unul dintre cei care încă o citesc, atunci această poveste despre un act de milostenie va face un pas în plus în direcția corectă.”